Victor Răcariu – Director Regional Europa de Sud Est, Glovo, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu. Acesta spune că pentru a folosi aplicația Glovo trebuie să ai cont. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”
„Glovo este o platformă, o aplicație în principiu. Glovo este o aplicație pe telefon, dar are și o variantă pentru calculator. În momentul în care o descarci, trebuie să-ți faci cont. Aplicația este gratis.
Poți să vezi aplicația și fără cont, poți să explorezi ce găsești în aplicație, dar ca să poți să plasezi comanda trebuie să-ți faci cont. Aplicația se poate conecta și cu social media.
În momentul în care deschizi aplicația, în funcție de unde ești situat ca locație în oraș, o să vezi ce este în jurul tău. Noi putem să livrăm de la o anumită distanță până la client. Mâncarea se poate comanda de la restaurantele din apropiere.
Zona de livrare este într-o rază de 4 km. Livrăm și de la supermarketurile mari. Glovo are și livrare rapidă. Plata comenzii se face în aplicație. Când comandă clientul, noi luăm un comision din valoarea respectivă”, a spus Victor Răcariu.
Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.